Problema apei la Rânca, rezolvată…
Publicat de Cosmin Meca, 22 noiembrie 2017, 11:45
De ani buni, stațiunea montană Rânca are sistem de canalizare dar acesta nu a funcţionat vreodată. Cabanierii şi proprietarii de case au fost nevoiți să se descurce cum pot. Autoritățile promit că în doi ani va fi totul pus la punct.
Sistemul de alimentare cu apă şi canalizarea vor fi preluate de Aparegio, care va solicita fonduri europene pentru a realiza investiţii în zona montană.
Singurul pas făcut în acest sens este o întâlnire între primarii din Novaci şi Baia de Fier, reprezentanţi ai ABA Jiu şi ai Serviciului de Gospodărire a Apelor Gorj pentru a stabili ce documente sunt necesare în vederea preluării de către Aparegio a sistemului de alimentare cu apă şi canalizarea.