Se modifică regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate
Publicat de Puiu Vulea, 22 noiembrie 2017, 14:02
Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, care prevede o serie de modificări legislative privind creșterea valabilității pașaportului simplu electronic și clarificarea situațiilor în care poate fi solicitat un pașaport simplu temporar.
Prin proiectul de lege, se propune dublarea termenului de valabilitate a pașaportului simplu electronic de la 5 la 10 ani pentru persoanele cu vârsta de peste 25 de ani. Opțiunea a ținut cont de faptul că după această vârstă, schimbările de fizionomie sunt mai puțin accentuate.
Pentru copiii cu vârsta de până la 12 ani, pașaportul simplu electronic va fi valabil trei ani, iar pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 12 şi 25 de ani va fi valabil 5 ani.
De asemenea, proiectul de lege prevede ca pașaportul temporar să fie eliberat în termen scurt (de la două ore până la maxim trei zile) doar în anumite cazuri, clar reglementate, cu obligația prezentării documentelor care dovedesc urgența, precum:
- situații obiective în care, din motive de sănătate, familiale sau profesionale, este necesară și urgentă prezența persoanei pe teritoriul altui stat și nu este timp pentru emiterea pașaportului simplu electronic
- minorul urmează să se deplaseze în străinătate pentru studii ori pentru a participa la concursuri oficiale sau pentru a urma un tratament medical, fără de care viața ori sănătatea îi este pusă în pericol.
Persoanele care declară că nu doresc să li se elibereze un document electronic pot opta pentru un pașaport temporar, care însă le va fi eliberat în termenul legal prevăzut pentru eliberarea pașaportului simplu electronic.
Demersul legislativ va fi însoțit și de o campanie de conștientizare a cetățenilor care va începe din această lună în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe.
Textul proiectului de lege este afişat şi poate fi consultat pe pagina de internet a Ministerului Afacerilor Interne, www.mai.gov.ro, la secţiunea Transparenţă decizională.