Activități de împădurire în Dolj
Publicat de Cosmin Meca, 28 noiembrie 2017, 09:47
În cadrul iniţiativei naţionale pe bază de voluntariat „Plantăm fapte bune în România“, în mai multe judeţe, în aceeaşi zi, s-au desfăşurat activităţi de împădurire. În Dolj, la Greceşti, 558 de voluntari au plantat 10.000 de puieţi forestieri de cer, pe o suprafaţă de două hectare. „Plantăm fapte bune în România“ s-a desfăşurat în zece judeţe din ţară, aproape 4.100 de voluntari împădurind în luna noiembrie 26 de hectare. Numărul total de puieţi plantaţi este de 83.185.
Terenurile pe care s-au realizat acţiunile de plantare erau fără vegetaţie forestieră fiind predispuse sau afectate de diferite procese de degradare. Din 2011 şi până în prezent, în campania „Plantăm fapte bune în România” au fost împădurite 180 de hectare cu aproape 600.000 de puieţi, în 21 de judeţe. Peste 27.000 de voluntari au fost implicaţi.