Primăria Capitalei renunţă la Târgul de Crăciun din Piaţa Victoriei
Publicat de Cosmin Meca, 2 decembrie 2017, 19:02
Primăria Capitalei renunţă la Târgul de Crăciun din Piaţa Victoriei şi anunţă că-l va muta în alt loc. Primarul general, Gabriela Firea, afirmă într-un comunicat că spaţiul public este al tuturor, nu poate fi „rezervat” unui grup constituit ad-hoc sau, dimpotrivă, bine organizat. Gabriela Firea susţine că este începutul unei perioade în care Constituţia României şi legile ţării sunt călcate în picioare fără ca instituţiile centrale ale statului să reacţioneze, ceea ce – în opinia sa – înseamnă începutul anarhiei. Echipamentele care fuseseră aduse deja sunt strânse şi încărcate în camioane, în uralele protestatarilor aflaţi încă de dimineaţă în zonă pentru a manifesta faţă de iniţiativa municipalităţii de a organiza în premieră un târg în Piaţa Victoriei. Reamintim că trei dintre participanţii la manifestaţie, care au intrat în conflict cu jandarmii, au fost duşi cu dubele la secţiile de poliţie, pentru a da declaraţii. Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii normale.