„Crăciun pentru toți”, la Muzeul Olteniei
Publicat de Cosmin Meca, 12 decembrie 2017, 16:30
Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Muzeul Olteniei Craiova, în parteneriat cu Grădinița „LittleDiamonds” organizează joi,14 decembrie,ora 10.00, la sediul Secției de Istorie – Arheologie, atelierul „Crăciun pentru toți”.
În cadrul acestui atelier, copiii grădiniței vor confecționa ornamente pentru brăduțul de Crăciun: coronițe, globulețe, steluțe, clopoței.
Totodată, are loc și deschiderea Campaniei„Crăciun pentru toți”, în cadrul căreia cei interesați pot dona bani, jucării sau hăinuțe, beneficiarii acestor donații fiind copiii celor 5 grădinițe din Valea Stanciului, județul Dolj. Donațiile se pot aduce la Muzeul Olteniei, sediul Secției de Istorie – Arheologie, str. Madona Dudu nr. 14 sau la Grădinița Little Diamonds, strada Amaradia nr. 5A.
Lucrările confecționate de copii în cadrul atelierului vor face obiectul unei expoziții amenajate în holul Muzeului Olteniei, unde părinții, bunicii sau prietenii copiilor pot răscumpăra obiectele acestora, donând bani ce vor fi folosiți la achiziționarea de rechizite școlare, jocuri, jucării pentru copiii grădinițelor din Valea Stanciului, jud Dolj, Moș Crăciun ajungând la ei cu toate darurile strânse vineri, 22 decembrie 2017.