Noul guvern de coaliţie al Austriei intră de luni, 18 decembrie, în funcţie
Publicat de Cosmin Meca, 17 decembrie 2017, 09:32
Noul guvern de coaliţie al Austriei intră de luni, 18 decembrie, în funcţie cu extrema-dreaptă în posturi cheie – interne, externe şi apărare, pe lângă cel de vice-premier. Cancelarul Sebastian Kurz, liderul Partidului Popular de centru dreapta, care şi-a prezentat programul a reconfirmat totuşi angajamentul european al ţării şi a exclus eventualitatea unui referendum pentru ieşirea din Uniunea Europeană.