CJSU Vâlcea convocat în ședință extraordinară
Publicat de Puiu Vulea, 19 decembrie 2017, 15:35
Prefectul județului Vâlcea, Florian Marin, convoacă joi, 21 decembrie 2017, începând cu ora 14:00, în ședință extraordinară, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Vâlcea, la sediul Instituției Prefectului.
În cadrul ședinței vor fi prezentate și supuse dezbaterii următoarele puncte aflate pe ordinea de zi:
- Măsuri de prevenire a inundaţiilor în zonele adiacente pârâului Sărat din oraşul Ocnele Mari, pe sectorul cuprins între Decantor şi drumul naţional DN 67, Râmnicu Vâlcea – Târgu Jiu.
Materialul va fi prezentat de Ştefan Prală, directorul Administraţiei Bazinale de Apă Olt.
- Stadiul actual al lucrărilor de stingere a incendiului declanşat pe amplasamentul depozitului de deşeuri din comuna Măldăreşti, administrat de SC SACOMET SA Horezu.
Materialul va fi prezentat de inspectorul șef al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Vâlcea, lt.col. Dan Pascaru și de primarul comunei Măldărești, Ion Bociog.
- Modul de îndeplinire a măsurilor dispuse prin hotărârea CJSU Vâlcea nr. 24/08.09.2017, de către Agenţia Judeţeană pentru Protecţia Mediului Vâlcea. Activitățile de închidere şi post închidere derulate până la această dată de către administratorul depozitului de deşeuri din comuna Măldăreşti, respectiv S.C. SACOMET S.A. Horezu.
Materialul va fi prezentat de directorul Agenţiei Judeţene pentru Protecţia Mediului Vâlcea, Alin Voicescu.
- Aspecte legate de conceperea şi realizarea lucrărilor de haldare, precum şi a lucrărilor ulterioare de exploatare, utilizare, ecologizare şi ameliorare a terenurilor rezultate din activitatea de haldare derulate de operatorii minieri în perimetrul Gropile, sat Alunu, comuna Alunu, judeţul Vâlcea.
Materialul va fi prezentat de inspectorul de specialitate din cadrul Inspectoratului Județean în Construcţii Vâlcea, Lucian Chera.
- Situaţia actuală a alunecării haldei de steril din punctul Gropile, comuna Alunu.
Materialul va fi prezentat de Cristian Birăruţi, primarul localității Alunu.
- Situaţiile de urgenţă înregistrate pe raza judeţului Vâlcea în perioada 9 octombrie – 20 decembrie 2017, inventariate la nivelul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea.
Materialul va fi prezentat de Valeru Amza, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Vâlcea.
- Propuneri de prelungire a contractelor de închiriere pentru construcțiile ușoare din elemente modulate, aflate la dispoziția Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vâlcea.
Materialul va fi prezentat de șeful serviciului Deconcentrate din cadrul Instituției Prefectului – Județul Vâlcea, Laurențiu Papa.
- Prezentarea spre aprobare a Planului de apărare în cazul producerii unei situaţii specifice (seisme şi/sau alunecări de teren) al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea.
Materialul va fi prezentat de inspectorul şef al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Vâlcea, lt.col. Dan Pascaru.
- Lucrări specifice necesar a fi executate în fondul forestier, pentru punerea în siguranţă a Domeniului schiabil „Transalpina ski resort”, comuna Voineasa, judeţul Vâlcea.
Materialul va fi prezentat de Gabriel Năstăsescu, primarul localității Voineasa, județul Vâlcea.