Diplomată britanică a fost ucisă de șoferul Uber pentru că aceasta „purta fustă scurtă”
Publicat de Cosmin Meca, 26 decembrie 2017, 15:10
Un şofer de Uber din Liban a recunoscut că a ucis-o pe Rebecca Dykes, o femeie britanică ce lucra pentru Ambasada Marii Britanii de la Beirut. Ucigaşul a făcut declaraţii şocante cu privire la motivul crimei.
Diplomata britanică Rebecca Dykes a fost ucisă cu brutalitate în Beirut. Trupul ei neînsufleţit a fost găsit pe marginea unei şosele la începutul lunii decembrie. Femeia a fost agresată sexuală şi apoi strangulată de Tarek Hawchieh, un şofer Uber.
Victima a urcat în maşina suspectului în districtul Gemmayzeh, din Beirut, înainte ca acesta s-o atace şi s-o ucidă. Poliţia a reuşit să-i identifice maşina cu ajutorul camerelor de supraveghere de pe şosea, potrivit dailymail.co.uk.
„Suntem devastaţi de pierderea iubitei noastre Rebecca. Facem tot ce putem pentru a putea înţelege ce s-a întâmplat”, declarau membrii familiei victimei la aflarea cumplitei vești.
Autorităţile spun că soarta Rebeccăi a fost hotărâtă imediat ce aceasta a păşit în taxi. Hawchied a fost arestat şi a recunoscut oribila crimă, el spunându-le poliţiştilor că i-a plăcut cum arăta femeia şi că aceasta purta o fustă scurtă, aşa că s-a decis să o violeze.
Mai multe imagini de pe Facebook cu Tarek Hawchieh arată adevăratul caracter al bărbatului căsătorit. Dacă în unele imagini el apare lângă monumente religioase, în altele el ține o armă semiautomată în mână.
Bărbatul se angajaze la Uber cu 10 zile înainte de a ucide pe Rebecca. El a făcut rost de un cazier curat pentru a primi jobul. În cazierul original, Hawchieh fusese în închisoare de două ori: o dată pentru furtul unei motociclete și a doua oară pentru posesie de droguri.
sursa:libertatea.ro