Traficul greu va fi restricţionat în zilele libere nelucrătoare de la începutul anului atât în România
Publicat de Cosmin Meca, 1 ianuarie 2018, 10:11
Traficul greu va fi restricţionat în zilele libere nelucrătoare de la începutul anului atât în România, cât şi în Ungaria. Astfel, în ţara noastră circulaţia camioanelor cu mărfuri neperisabile va fi interzisă pe Autostrada Soarelui, pe DN 39 Agigea – Mangalia şi pe DN 7 Piteşti-Veştem în primele două zile ale lui ianuarie, între orele 6:00 şi 22:00.
Interdicţii pentru transportatorii de mărfuri sunt programate şi pe reţeaua rutieră din Ungaria, dar, fiind o perioadă cu trafic greu redus, după ridicarea restricţiilor nu se aşteaptă formarea unor coloane foarte mari la principalele vămi din vestul ţării, Nădlac 2 şi Borş.
Mijloacele de transport cu masa maximă admisă de peste 12 tone vor avea restricţii de circulaţie pe drumurile din Bulgaria în perioada sărbătorilor de iarnă, informează un comunicat de presă al ITPF Giurgiu. Restricțiile se vor aplica
Pe toate autostrăzile din Bulgaria’ și sunt valabile astăzi, între orele 14:00-20:00. Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu ţine permanent legătura cu autorităţile bulgare şi a dispus toate măsurile aflate în competenţa instituţiei, astfel încât controlul de frontieră să se desfăşoare fluent şi operativ.
De asemenea, recomandă celor care vor să treacă frontiera în această perioadă în Bulgaria să consulte aplicaţia ‘Trafic Online’ disponibilă pe site-ul www.politiadefrontiera.ro, care prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.