Klaus Iohannis s-a întâlnit cu Directorul General al Grupului OMV-Petrom
Publicat de Puiu Vulea, 9 ianuarie 2018, 19:56
Preşedintele României, Klaus Iohannis, s-a întâlnit astăzi la Palatul Cotroceni cu Directorul General al Grupului OMV-Petrom. Delegaţia grupului petrolier a prezentat preşedintelui strategia de dezvoltare a companiei, care include o creştere a gradului de internaţionalizare a Petrom, precum şi o creştere a investiţiilor începând cu anul acesta.
Directorul General al OMV a subliniat, totodată, nevoia de predictibilitate a cadrului fiscal şi legislativ care trebuie să susţină performanţele companiilor şi dezvoltarea unui mediu de afaceri stabil şi competitiv. La rândul său, şeful statului a reiterat importanţa infrastructurii în domeniul energetic pentru creşterea securităţii energetice la nivel naţional şi regional.