Un brancardier ucidea persoane aflate în stadii terminale pentru a ajuta pompele funebre să facă profit
Publicat de Cosmin Meca, 13 ianuarie 2018, 10:40
Poliţiştii din Catania au arestat joi un brancardier bănuit că a ucis mai multe persoane aflate în ultima parte a vieţii, în schimbul unor retribuţii, pentru a favoriza activitatea firmelor de pompe funebre locale care au legături cu mafia.
Brancardierul, în vârstă de 42 de ani, ar fi ucis cel puţin trei persoane în vârstă, bolnave şi aflate în stadii terminale, injectându-le bule de aer în vene în timpul transferului cu ambulanţa de la spital la domiciliile lor, unde doreau să îşi petreacă ultimele zile din viaţă.
El anunţa apoi firmele locale de pompe funebre, asociate mafiei, care profitau de tristeţea familiilor îndoliate pentru a le propune serviciile lor funerare, potrivit unui martor care a dezvăluit operaţiunea într-un interviu acordat pentru televiziunea italiană.
″Întrucât victimele erau la finalul vieţii şi oricum urmau să moară, el le injecta bule de aer în vene şi bolnavul murea de embolie”, a explicat acel colaborator al justiţiei italiene.
Pentru fiecare defunct, brancardierul primea 300 de euro de la firmele de pompe funebre cu care colabora.
Alţi doi brancardieri sunt audiaţi de poliţie pentru fapte similare în cadrul unei anchete care vizează aproximativ 50 de decese suspecte începând din 2012.
Sursa: Agerpres