Ziua Culturii Naționale marcată de meșterii populari olteni
Publicat de Puiu Vulea, 15 ianuarie 2018, 12:10
Meșterii populari din Olt vor prezenta bulgarilor astăzi și mâine, tot ce are mai frumos și mai reprezentativ județul, cu artă și mesteșuguri tradiționale. Expozițiile și spectacolele, la care se adaugă o demonstrație de olărit, sunt prilejuite de Ziua Culturii Naționale. Potrivit reprezentaților Centrului Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale Olt, evenimentul, care se va desfășura la Casa de Cultură G.S. Rakovski din Sofia, include expoziţii de fotografie etnografică, de artă plastică, de costume populare, ceramică, lemn sculptat tradiţional, spectacol de muzică şi poezie, precum şi demonstraţii de olărit tradiţional susţinute de meşterul popular Ionel Cococi. Printre expozanți se vor afla și artiști bulgari, care au surprins în fotografii frumusețea portului popular românesc.