Forţele Navale Române ar urma să fie dotate cu trei submarine noi (audio)
Publicat de Cosmin Meca, 3 februarie 2018, 13:30
Forţele Navale Române ar urma să fie dotate cu trei submarine noi., potrivit unui proiect pe termen mediu şi lung, despre care a vorbit ieri ministrul Apărării, Mihai Fifor. El a spus că îşi doreşte ca submarinele să fie construite în ţară şi că va a merge cât mai repede cu acest program de înzestrare în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării:
Mihai Fifor a spus că anul 2018 va fi dedicat lansării programelor mari pentru înzestrarea Forţelor Navale. El a mai anunţat că până la sfârşitul anului ar urma să fie semnat contractul pentru patru corvete multifuncţionale, care vor fi produse tot în şantiere din ţară. Proiectul de hotărăre va fi prezentat, pentru aprobare, în prima şedinţă de guvern. Autorităţile vor moderniza şi cele două fregate, „Ferdinand” şi „Regina Maria”, şi tot în acest an ar putea începe şi programul de dotare a Marinei cu rachete anti-navă.