Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a explicat scăderile de salarii înregistrate în sistemul bugetar
Publicat de Cosmin Meca, 6 februarie 2018, 19:10
Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a explicat într-o conferință de presă scăderile de salarii înregistrate în sistemul bugetar. Ea a anunţat că 3% dintre bugetarii cu salarii foarte mari vor avea veniturile tăiate de la 1 ianuarie ca urmare a intrării în vigoare a Legii salarizării.
Conform legii, raportul între cel mai mic şi cel mai mare salariu a fost stabilit între 1 (adică salariul minim pe economie, 1.900 lei) şi 12, salariul preşedintelui. Ministrul Muncii a mai spus că abia în 2022 se va echilibra sistemul, astfel încât aceeaşi funcţie să fie plătită la acelaşi nivel.
În 2018, toţi bugetarii au o creştere brută de 25%, cu excepţia celor care coboară direct în grila din 2022 şi cei care au o creştere mai mare de 25%, adică 28,5% cum ar fi IT-işti, cercetătorii, persoanele cu handicap şi lucrătorii sezonieri. Din 2019, bugetarii vor avea creşteri diferite. Cei cu salarii mai mici, creştere mai mare, cei cu salarii mai mari vor stagna.