Deputaţii europeni cer o evaluare a regimului actual al orei
Publicat de Cosmin Meca, 8 februarie 2018, 21:30
Deputaţii europeni au cerut o evaluare a regimului actual al orei şi, dacă este necesar, o revizuire a regulilor. Într-o rezoluţie adoptată, astăzi, de Parlamentul European, la Strasbourg, se arată că numeroase studii nu au reuşit să tragă o concluzie clară, dar indică anumite efecte negative asupra sănătăţii umane.
Deputaţii europeni îi cer Comisiei Europene să evalueze în detaliu directiva privind ora de vară şi, dacă este cazul, să propună revizuirea ei. Într-un comunicat al Parlamentului European se spune că mai multe iniţiative cetăţeneşti au arătat o anumită îngrijorare faţă de modificarea bi-anuală a orei, care marchează începutul şi sfârşitul perioadei de vară şi care are loc în prezent în ultimul sfârşit de săptămână din martie şi, respectiv, octombrie.
Rezoluţia a fost adoptată cu 384 de voturi pentru, 153 împotrivă şi 12 abţineri.
Directiva privind aranjamentele actuale ale schimbării orei, care a intrat în vigoare în 2001, stabileşte o dată şi o oră comune pentru începerea şi încheierea perioadei de vară în Uniunea Europeană, cu scopul de a ajuta funcţionarea efectivă a pieţei interne.