Şi-a ascuns bebeluşul sub fustă, ca să-l treacă ilegal frontiera
Publicat de Cosmin Meca, 12 februarie 2018, 12:00
Deoarece nu avea documente pentru copilul său în vârstă de 3 luni, o femeie din Mureş a încercat să-l treacă ilegal graniţa, pe la Punctul de Trecere a Frontierei Borş, ascunzându-l sub haine.
În data de 11 februarie 2018, în jurul orei 03.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Borş, judeţul Oradea, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, călătorind ca pasageră într-un autoturism, Eva G., în vârstă de 26 ani, domiciliată pe raza judeţului Mureş.
Cu ocazia controlului specific, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascuns sub fusta femeii, un copil în vârstă de numai 3 luni.
În cadrul cercetărilor, tânăra a declarat că minorul este copilul său, dorea să ajungă cu el în Ungaria şi a recurs la această metodă deoarece nu a reuşit să-i facă documente de identitate.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi, urmând ca la finalizarea acestora să fie luate măsurile legale care se impun.