Apel al Patriarhiei Române
Publicat de Cosmin Meca, 28 februarie 2018, 20:30
Întrucât Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, astăzi, 28 februarie 2018, noi avertizări cod galben şi cod portocaliu de viscol, ger şi ninsori abundente, mai ales în sud-estul ţării, după ce, în zilele precedente, mai multe comunităţi rurale au fost sever afectate, Patriarhia Română face un insistent apel către Centrele eparhiale, clerul şi credincioşii parohiilor din zonele respective să ofere sprijin concret familiilor sărmane şi persoanelor vârstnice care au nevoie de ajutor.
În acest sens, îi îndemnăm pe preoţii şi credincioşii din parohiile care se confruntă cu situaţii de urgenţă provocate de ger, ninsori şi viscol să îi ajute pe cei aflaţi în nevoi cu apă, ceai şi alimente, pentru a putea depăşi mai uşor momentele dificile din aceste zile.
Sursa: basilica.ro