Concert acustic Byron, la Gala Premiilor Radio România Cultural 2018
Publicat de Cosmin Meca, 12 martie 2018, 15:19
Mai este o săptămână până la Gala Premiilor Radio România Cultural, cel mai mare eveniment prin care Radio România premiază cele mai importante reuşite ale culturii din anul precedent.
La ediţia din acest an va concerta câştigătoarea de anul trecut la categoria muzică, o trupă intens difuzată în programele Radio România Cultural – Byron. După decernarea premiilor, publicul este invitat să asculte hit-urile trupei Byron, într-un concert special pregătit pentru eveniment.
Radio România Cultural va premia luni, 19 martie, de la ora 19:00, pe scena Teatrului Odeon, cele mai mari reuşite ale culturii din anul 2017.
Actriţa Tamara Buciuceanu-Botez, Universitatea Babeş-Bolyai şi Filarmonica George Enescu primesc cele trei distincţii speciale. Acestora li se vor adăuga alte 8 categorii de premii pentru cele mai importante realizări culturale ale anului 2017: film, teatru, literatură, educaţie, ştiinţă, muzică, arte vizuale şi implicare civică.
Un alt moment special este prezenţa celor mai pricepuţi somelieri din ţară la Gala Premiilor Radio România Cultural pentru a susţine o prezentare cu degustare de vin.
Cultura poate aduce împreună oameni şi comunităţi, construieşte punţi într-o lume care a început din nou să ridice ziduri. De aceea, credem noi, cultura ne dă speranţă!
A XVIII-a ediţie a Galei Premiilor Radio România Cultural este un eveniment produs de Radio România Cultural, în parteneriat cu Teatrul Odeon. Spectacolul va fi transmis în direct onair şi online de Radio România Cultural. Înregistrarea show-ului va fi difuzată de coproducătorul galei, TVR.
Proiect finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale.