Avertismentul specialiștilor. Lipsa unui program fix de somn poate duce la boli grave
Publicat de Cosmin Meca, 16 martie 2018, 11:21
Ziua somnului, care este marcată joi, vine cu date îngrijorătoare. O treime dintre români suferă de tulburări de somn, iar insomniile pot duce la boli grave.
Ideal ar fi să ne relaxăm corpul şi mintea 8 ore în fiecare noapte în acelaşi interval orar. Dacă nu reuşim să lăsăm grijile deoparte, în fiecare seară, medicii au câteva sfaturi, care ne pot ajuta.
După o noapte cu un somn agitat, suntem irascibili, nu ne putem concentra şi nu avem chef de muncă sau de vorbă. Dincolo de toate acestea, lipsa unui somn de calitate ne poate îmbolnăvi.
″Diabet, boli cardiovasculare, toată sfera depresiilor. Un somn prost ne agravează boala care va duce la un somn şi mai prost″, spun medicii.
Specialiştii spun că este bine să avem un program fix de somn, adică să ne culcăm şi să ne trezim la aceleaşi ore în fiecare zi, chiar şi atunci când suntem liberi.
Să nu mâncăm înainte de culcare şi să nu consumăm cafea sau alcool cu 4 ore înainte de somn. Lăsăm aparatură electronică precum telefonul sau laptopul în altă cameră şi nu adormim uitându-ne la televizor. Iar dacă somnul întârzie să apară, putem recurge la o serie de trucuri.
Una dintre metode ar fi să vă transpuneţi într-un loc în care vă simţiţi relaxat şi liber. Poate fi la malul mării, unde staţi pe plajă, ascultaţi valurile şi priviţi pescăruşii. Sau la munte într-o poiană în care miroase a brad şi vă mângâie razele soarelui. Locul preferat poate fi şi în faţa şemineului unde, sub o pătură de lână, priviţi cum arde focul.
Sau puteţi asculta muzica de relaxare, beţi un pahar cu lapte cald ori ″sunt plante precum verbina care ne dau linişte″, spune Oana Deleanu, membru al Societăţii Europene de Cercetare a somnului.
Aproximativ jumătate din populaţia activă a României are dificultăţi atunci când vine vorba de somn. Iar la nivel global procentul ajunge la 45. Şi tot mai mult sunt afectaţi şi copiii.
Mulţi părinţi nu ştiu cum să procedeze atunci când cei mici nu dorm bine. Pe copii îi ajută orele fixe de culcare şi trezire, spun medicii, o baie de relaxare şi poveştile citite de părinţi.