Andrei Gheorghe va fi incinerat sâmbătă
Publicat de Cosmin Meca, 21 martie 2018, 16:30
Fosta soție: ”A încercat să spună mereu adevărul. Uneori, a spus prea mult adevăr”
Andrei Gheorghe a murit în urma unui atac de cord, provocat, cel mai probabil, de problemele cardiace pe care le avea.
“Andrei Gheorghe a fost un jurnalist curajos, cu o minte sclipitoare, care spunea adevărul, oricât de deranjant era”, spun cunoscuţii. Extravaganţele lui se transformau uneori în scandaluri de presă. A realizat emisiuni de radio şi de televiziune de succes, care au marcat istoria presei româneşti.
Zeci de poliţişti şi criminalişti erau marți-noapte la vila jurnalistului Andrei Gheorghe din Voluntari. Fuseseră anunţaţi că la mansardă se afla trupul neînsufleţit al omului de radio. Medicii unui echipaj SMURD au constatat decesul.
Fosta soţie, îngrijorată că Andrei nu răspunde la telefon, l-a rugat pe cel care îngrijea casa în care locuia jurnalistul să meargă până acolo şi să verifie dacă este totul în regulă. Bărbatul a descoperit însă că Andrei Gheorghe este mort.
Decesul survenise cu 12 ore înainte ca Andrei Gheorghe să fie descoperit, au spus poliţiştii. Medicii legişti au constatat că inima jurnalistului a cedat, slăbită de alte trei atacuri cardiace suferite în trecut. Anchetatorii nu au găsit în casă urme care să îi facă să se gândească la o moarte violentă.
Investigaţiile în acest caz sunt continuate de Poliţia Judeţeană Ilfov, pentru că decesul lui Andrei Gheorghe este considerat ”moarte suspectă”, până când vor fi audiate persoanele apropiate acestuia, iar rezultatele necropsiei şi toxicologiei vor lămuri precis cauza pentru care inima jurmalistului a încetat să bată.
”A fost un om extraordinar, care a iubit, a greşit şi a făcut lucruri extraordinare”, spune cu tristeţe a doua soţie a lui Andrei Gheorghe.
Fosta soție a lui Andrei Gheorghe, Petruța Gheorghe: ”A trăit intens, a trăit extraordinar de liber și de frumos. A iubit foarte mult, a certat foarte mult, a încercat să spună mereu adevărul. Uneori, a spus prea mult adevăr sau poate nu la momentul potrivit. Dar iubea mult oamenii și copiii. A iubit radio, TV, filmele, artele, cărțile, toate lucrurile frumoase pe care oamenii le clădesc”
Şi-a dorit să fie ţinut minte aşa cum a fost cunoscut: un om plin de viaţă, care a iubit adevărul, a spus fosta lui soţie, care a decis să-i respecte ultima dorinţă, de a fi incinerat.
Cei care vor să îşi ia rămas bun de la Andrei Gheorghe o pot face începând de joi, la Mobius Gallery, pe strada Mendeleev, numărul 2, în centrul Bucureştiului.
sursa:stirileprotv.ro