USR și campania „Fără penali” (audio)
Publicat de Liviu Goga, 1 aprilie 2018, 08:56
Uniunea Salvaţi România a început ieri la Sibiu o campanie de strângere de semnături pentru o iniţiativă cetăţenească de împiedicare a condamnaţilor penal să mai poată ajunge la conducerea instituţiilor de stat. Acţiunea poartă titlu „Fără penali în funcţii publice” şi îşi propune să modifice un articol din Constituţie. Pentru ca iniţiativa să fie dezbătută în Parlament are nevoie de 500.000 de semnături însă preşedintele USR, Dan Barna crede că, în cele 6 luni cât va dura campania această cifră va fi depăşită:
Printre primii care au semnat lista la Sibiu a fost artistul Dan Perjovschi. Iniţiativa mai este susţinută, printre alţii, şi de Mihai Şora, Gabriel Liiceanu şi preşedintele Asociaţiei Colectiv, Eugen Iancu.