„Maratonul Iepuraşului” la Grădina Zoologică din Râmnicu Vâlcea
Publicat de Cosmin Meca, 8 aprilie 2018, 10:00
Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea organizează, luni, în a doua zi de Paşte, între orele 12.00 – 14.00, la Grădina Zoologică, mai multe evenimente pentru cei mici grupate sub genericul „Maratonul Iepuraşului”: picturi pe şevalet, „Zoo Expres” (ghicitori şi acţiuni interactive pentru descoperirea şi realizarea hărţii Zoo), atelier de ouă încondeiate, precum şi „Maratonul Oului de Ciocolată”, câştigătorul acestei competiţii fiind premiat cu acces gratuit la Grădina Zoologică timp de o lună.
Copiii pot ajunge la Grădina Zoologică cu „Autobuzul Iepuraşului”, care va efectua curse gratuite pe traseul 7 ETA între orele 11.00 – 12.00, acelaşi mijloc de transport readucându-i pe copii în oraş între orele 13.00 – 14.00. Accesul copiilor în Grădina Zoologică pentru acest eveniment este gratuit.