Presedintele filipinez Rodrigo Duterte a aprobat miercuri inchiderea temporara a Insulei Boracay, una dintre cele mai populare destinatii turistice din tara sa, pentru a pregati lucrarile de reabilitare a insulei pe care a numit-o in trecut „fosa septica”.
Insula Boracay, situata la 310 kilometri sud de Manila, va fi inchisa pentru turisti timp de sase luni incepand cu data de 26 aprilie, a precizat purtatorul de cuvant al presedintelui, Harry Roque.
In aceasta perioada, vor fi puse la dispozitie fonduri de urgenta pentru a veni in sprijinul companiilor si angajatilor car vor fi afectati de inchiderea temporara, potrivit secretarului executiv adjunct Menardo Guevarra.
Departamentele din domeniul muncii si asistentei sociale vor oferi sprijin suplimentar angajatilor care si-ar putea pierde locurile de munca din cauza inchiderii insulei, a adaugat Guevarra.
Boracay este apreciata atat de turistii straini cat si de cei locali pentru plajele sale cu nisip alb. Insula a fost votata cea mai frumoasa din lume anul trecut intr-un sondaj publicat de revista Conde Nast Traveller si s-a dezvoltat rapid in ultimul deceniu.
In luna februarie, Duterte a spus ca plaja din insula s-a transformat intr-o ”fosa septica”, avertizand ca va inchide permanent Boracay daca nu va fi curatata.
Duterte a spus ca Boracay s-ar putea transforma intr-o catastrofa de mediu, fapt ce ar indeparta milioanele de turisti straini si locali care viziteaza insula in fiecare an.
Sursa: Agerpres