Tensiunile dintre Statele Unite şi Rusia la cel mai înalt grad,
Publicat de Cosmin Meca, 13 aprilie 2018, 11:08
Eventualele lovituri militare occidentale în Siria – ca represalii la folosirea armelor chimice de către regimul lui Başar al Assad – au dus tensiunile dintre Statele Unite şi Rusia la cel mai înalt grad, de la încheierea războiului rece – apreciază analiştii din întreaga lume, citaţi de agenţiile de presă. Preşedintele Donald Trump, care şi-a reunit, ieri, echipa de securitate naţională, n-a tranşat, deocamdată, problema loviturilor aeriene în Siria, în timp ce secretarul american al Apărării a spus, tot ieri, că utilizarea armelor chimice în Siria este pur şi simplu impardonabilă. Doina Saiciuc transmite de la Washington:
Preşedintele american, Donald Trump, a vorbit, aseară, la telefon, atât cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, cât şi cu premierul britanic, Therrsa May. Cei 3 au căzut de acord că folosirea armelor chimice de către Siria nu poate fi lăsată fără răspuns, iar o reeditare a unui astfel de atac din partea regimului Başar al-Assad trebuie prevenită – a precizat un purtător de cuvânt al guvernului britanic. Într-un interviu acordat, ieri, unei televiziuni franceze, preşedintele Macron a asigurat că are proba privind implicarea regimului sirian în atacul chimic. Franţa este decisă să acţioneze, a declarat, ieri, la Bucureşti, şi ministrul său de externe, Jean-Yves Le Drian: