Azi despre ieri – 26 aprilie 2018
Publicat de Cosmin Meca, 26 aprilie 2018, 02:03 / actualizat: 31 ianuarie 2021, 19:00
Joi, 26 aprilie
Zile trecute – 115
Zile rămase – 250
Soarele răsare – 6.14
Soarele apune – 20.14
Zodia – Taur
Calendar ortodox – Sf. Sfinţit Mc. Vasilevs, episcopul Amasiei; Sf. Glafira; Sf. Mc. Chiril și Chindeu și Tasie din Axiopolis (Cernavodă)
Calendar catolic – Sf. Anaclet, pp.
Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale. Sărbătorită anual, la 26 aprilie, Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale reprezintă un prilej de a promova rolul proprietății intelectuale în încurajarea inovației și creativității. În această zi celebrăm nu numai forța enormă a creativității umane, ci și drepturile de proprietate intelectuală, care ajută la alimentarea și canalizarea acestei forțe, făcând din ea un important motor al dezvoltării economice, culturale și sociale.
-1775 – În urma convenţiei încheiate între Imperiul Otoman şi Austria, Bucovina intră în componenţa Imperiului Habsburgic.
-1877 – Ca urmare a bombardării oraşelor româneşti de la Dunăre de către artileria turcă, armata română deschide focul asupra Vidinului.
-1902 – S-a înfiinţat „Fotbal Club Timişoara”. Peste câţiva ani se va transforma în Clubul Atletic Timişoara.
-1913 – A fost semnat, la Petesburg, un protocol prin care Bulgaria a cedat României oraşul Silistra şi câteva mici teritorii în sudul Dobrogei (26 aprile/9 mai).
-1920 – La Cluj este înfiinţat primul institut speologic din lume.
-1923 – Ducele de York (viitorul rege George al VI-lea al Regatului Unit) se căsătoreşte cu Lady Elizaberh Bowes-Lyon la Westminster Abbey.
-1931 – La New York a avut loc prima emisiune televizată, experimental: protagonista emisiunii a fost actriţa Fay Marbe.
-1933 – S-a înfiinţat Gestapo, poliţia secretă a Germaniei naziste.
-1937 – Bombardarea barbară a oraşului Guernica de către aviaţia germană.
-1945 – A fost adoptată Carta Naţiunilor Unite (a intrat în vigoare la 24 octombrie 1945).
-1964 – Oficialii statelor africane Tanganika şi Zanzibar şi-au dat mâna pentru a forma un nou stat, Tanzania.
-1976 – Decernarea premiului „Pomme d’or” al Federaţiei Internaţionale a Ziariştilor şi Scriitorilor de Turism (FIJET) zonei turistice Bucovina din România.
-1986 – S-a produs accidentul de la Centrala Nucleară de la Cernobîl, aflată la 200 km de Kiev. Accidentul nuclear de la Cernobîl a fost un accident major în Centrala Atomoelectrică Cernobîl, pe data de 26 aprilie 1986, la 01:23 noaptea, care s-a compus dintr-o explozie a centralei, urmată de contaminarea radioactivă a zonei înconjurătoare. Acest dezastru este considerat ca fiind cel mai grav accident din istoria energiei nucleare. Un nor de precipitații radioactive s-a îndreptat spre părțile vestice ale Uniunii Sovietice, Europei și părțile estice ale Americii de Nord. Suprafețe mari din Ucraina, Belarus și Rusia au fost puternic contaminate, fiind evacuate aproximativ 336.000 de persoane. Circa 60% din precipitațiile radioactive cad în Belarus, conform datelor post-sovietice oficiale. Raportul Forului Cernobîl din anul 2005, condus de Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) și Organizația Mondială a Sănătății (OMS), a atribuit 56 de decese directe (47 de lucrători și 9 copii cu cancer tiroidian) și a estimat că mai mult de 9.000 de persoane dintre cele aproximativ 6,6 de milioane foarte expuse pot muri din cauza unei forme de cancer. Raportul a citat 4.000 de cazuri de cancer tiroidian între copiii diagnosticați în 2002.
-2005 – Răpitorii celor trei jurnalişti români au prelungit până pe 27 aprilie, la ora 18.00, ultimatumul dat autorităţilor române cu privire la retragerea trupelor din Irak.
Foto: Octavian Dobrișan
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.