Poluare cu petrol pe râul Jiu
Publicat de Puiu Vulea, 29 mai 2018, 18:55
Administrația Bazinală de Apă (ABA) Jiu informează că în data de 28.05.2018 a avut loc avaria colectorului Ø 6 transport ţitei apă sărată Brădeşti – Gherceşti ce aparţine OMV PETROM ASSET II Oltenia, judeţul Dolj, dispeceratul ABA Jiu fiind informat la ora 20:40.
Administraţia Bazinală de Apă Jiu intervine încă de seara trecută, de la orele 21:30, cu patru camionete încărcate cu spilsorb, două formaţii de intervenţie Rapidă (Craiova şi Scaieşti) alcatuite din 20 de persoane, una aflându-se la confluenţa râului Amaradia cu râul Jiu, iar cealaltă la 3-4 km pe râul Jiu, la podul din localitatea Cernele.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Oltenia a intervenit cu 2 maşini de pompieri şi o autoutilitară dotată cu proiector şi generator.
Conform informațiilor furnizate de ABA Jiu, în această dimineaţă, la ora 6:00, situaţia pe teren se prezenta astfel:
- Pe râul Amaradia, începând de la locul avariei – comuna Albeşti, până la confluenţa cu râul Jiu mai sunt irizaţii de produs petrolier, atât în apă, cât şi pe vegetaţia situată pe ambele maluri;
- Pe sectorul de curs Jiu situat aval confluenţă cu râul Amaradia, până în zona podului rutier de pe DN Craiova – Breasta, zona pod Breasta, cca 7 km se observă irizaţii şi pete discontinue de produs petrolier, curentul apei dirijându-le spre malul stâng. Aici A.B.A Jiu a intervenit noaptea trecută cu 1500 kg spilsorb;
- La ora 4:00 a.m, când unda poluantă a ajuns în zona podului de la Podari, aval cca 5 km de podul de la Breasta s-a intervenit de către Formaţia ABA Jiu cu 80 de saci cu spilsorb;
- În prezent ABA Jiu intervine la următorul pod situat pe Jiu în zona localităţii Valea Stanciului la cca. 50 km de podul de la Podari. Sunt întinse baraje absorbante şi se va inteveni şi cu spilsorb.