Medicii din SUA iau lecții de la colegii români: „Cel mai tare lucru pe care l-am văzut”
Publicat de Cosmin Meca, 25 iulie 2018, 09:42
Medici din Austria şi Statele Unite au venit în aceste zile la Sibiu, să ia lecţii de la colegii români.
Sunt doctori cu experiență, care profesează în spitale renumite la nivel internaţional şi care învaţă cum se fac operaţii pe inimă prin metode minim-invazive. După asemenea intervenţii, pacienţii operaţi pe cord pot pleca acasă în doar câteva zile.
Grayson Wheatley este doctor la un spital din Nashville, Statele Unite ale Americii. Are experienţă în intervenţiile chirurgicale pe cord deschis, însă vrea să se perfecţioneze şi în cele minim invazive. Şi este încântat de ce a găsit în România.
Dr.Grayson Wheatley: „A fost impresionant să văd aşa ceva, echipa este minunată şi operaţia printr-o astfel de metoda minim invazivă a fost cel mai tare lucru pe care l-am văzut până acum.″
Trei chirurgi din Austria şi unul din SUA participă la operaţia prin care medicul român încearcă să salveze inima unui bărbat se 52 de ani. Doctorii străini au venit să înveţe în România cum se realizează montarea unei valve aortice printr-o tehnică minim invazivă.
Medicul a montat valva aortică fără a secţiona sternul pacientului, printr-o incizie de câţiva centimetri, cu ajutorul unui dispozitiv special.
Medic: „Folosim acest dispozitiv care fixează valva în interior. Practic, nu trebuie s-o foxezi manual.″
Medic american: „Foarte impresionant totul, tehnica minim invazivă este extraordinară.″
Medicul din România care a realizat operaţia s-a specializat în Franţa. Acum îi învaţă pe străini.
Medic: „Am venit aici pentru a asista la o operaţie de montare a unei valve aortice. S-a desfăşurat fără probleme, a fost o treabă grozavă.”
Paul Werner lucrează la spitalul AKH din Viena, acolo unde se duc să înveţe zeci de medici din ţara noastră.
Dr. Paul Werner: „În Viena mă specializ în chirurgie cardiacă, însă noi nu avem acesta tehnologie nouă şi acum a fost o ocazie foarte bună să pot învăța.”
Conf. dr. Victor Costache, chirurg cardiolog: „Sunt intervenţii de care beneficiază în primul rând pacientul. Recuperarea este mai rapidă, în maximum săptămână pot fi acasă şi în două sapt îşi pot relua activităţile.”
Medicii străini vor primi de la colegii români lecţii teoretice, dar îi vor urmări şi în alte operaţii de protezare aortică şi endovasculară prin tehnici cât mai puţin invazive.
sursa: stirileprotv.ro