Cum arată ucigaşul lui John Lennon, la 38 de ani de la oribila crimă
Publicat de Cosmin Meca, 22 august 2018, 12:03
Mark David Chapman are 63 de ani acum. Iar ziua din decembrie 1980, când a zguduit lumea muzicii cu crima sa, i-a schimbat pentru totdeauna viaţa
Practic, Mark şi-a petrecut de atunci viaţa după gratii. A fost închis în 1981, după ce l-a împuşcat pe John Lennon chiar în faţa soţiei lui, Yoko Ono, la intrarea în clădirea de apartamente Dakota, din Manhattan.
Crima s-a petrecut pe când Lennon se întorcea acasă împreună cu omniprezenta soţie, muzicianul fiind împuşcat în spate de patru ori, chiar când intra în clădirea unde locuia. Mark s-a aşezat apoi pe caldarâm, citind calm “De veghe în lanul de secară”, al lui Salinger, până când a venit poliţia să-l aresteze.
S-a descoperit apoi că, mai devreme în acea zi, John îi dăduse lui Mark un album “Double Fantasy” cu autograful lui. Ulterior, criminalul a povestit că a plănuit în amănunt crima fiindcă şi-a dorit să fie faimos. A reuşit? Oare câtă lume se mai gândeşte acum la el? Din anul 2000 până în prezent, i-au fost refuzate nouă solicitări de suspendare a executării pedepsei sub supraveghere.
Săptămâna aceasta va avea loc audierea pentru cea de-a zecea lui solicitare de eliberare. Iar fanii artistului Beatles speră ca verdictul să fie acelaşi. Mai jos poţi vedea cum arată Mark acum, în fotografia obţinută de TMZ.com.
Lennon a fost incinerat, soţia răspândindu-i cenuşa peste o zonă din Central Park, New York, care azi este închinată memoriei lui, fiind botezată Strawberry Fields, după un cântec al Beatleşilor. Acum 5 zile, Strawberry Fields s-a umplut de oameni care au cerut blocarea solicitării de eliberare a lui Chapman.
sursa: okmagazine.ro
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.