Informații din trafic
Publicat de Puiu Vulea, 12 septembrie 2018, 08:51
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră nu sunt anunţate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia întreruptă din cauza vreunui eveniment rutier.
Având în vedere faptul că nu au fost finalizate toate procedurile necesare realizării racordului între nodurile rutiere Șoimuș și Simeria (judeţul Hunedoara) și pentru a nu ține închis inutil un sector de autostradă, conducerea CNAIR a convenit cu Antreprenorul ca instituirea măsurii de închidere efectivă a circulației pe Autostrada A1 Sibiu-Deva să fie luată în momentul în care vor începe lucrările de realizare a conexiunii între sectorul de Autostradă Deva – Orăștie (aflat sub trafic) cu lotul 4 al Autostrăzii Lugoj – Deva (în execuție).
Având în vedere această situație, s-a luat decizia ca măsura închiderii efective a circulației să fie amânată până pe data de 8 octombrie, moment în care vor începe lucrările propriu-zise pentru racordarea celor două sectoare de drum.