Klaus Iohannis va participa la recepția oferită de Donald Trump
Publicat de Puiu Vulea, 25 septembrie 2018, 07:37
Preşedintele Klaus Iohannis va participa, la recepţia tradiţională oferită de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump şi Prima Doamnă în onoarea şefilor de delegaţii, şeful statului fiind prezent la cea de-a 73-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Marţi preşedintele Klaus Iohannis va participa la deschiderea segmentului la nivel înalt al sesiunii, iar miercuri este programată intervenţia naţională a Preşedintelui României susţinută în cadrul dezbaterilor generale. Discuțiile summitului, la care sunt prezenți aproape 130 de şefi de state şi guverne, se vor focusa pe tema prevenirii conflictelor, promovarea drepturilor omului, lupta impotriva terorismului şi subiectul schimbărilor climatice.