Traficul dimineții
Publicat de Puiu Vulea, 26 septembrie 2018, 07:07
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită din cauza vreunui eveniment rutier.
Pe DN 15, în localitatea Sânpaul, judeţul Mureş, sunt efectuate lucrări la pasajul peste calea ferată de la kilometrul 55+200 de metri, circulaţia desfăşurându-se pe un fir, alternativ, fiind montate semafoare.
Pe DN 28, între localităţile Albiţa şi Răducăneni, judeţul Vaslui, pe tronsonul kilometric 132+400 metri – 138+350 metri, au loc lucrări de frezare şi asfaltare, până la data de 7 octombrie 2018. Circulaţia rutieră se desfăşoară pe un fir, alternativ, prin indicaţiile semnalizărilor rutiere montate temporar la faţa locului.
Până la data de 04 noiembrie 2018, pe sensul Bucureşti – Constanţa al Autostrăzii A2, se execută lucrări de reparaţii la sistemul rutier între kilometrii 68+700 metri – 75+900 metri, circulaţia fiind restricţionată pe sensul către litoral, între localităţile Lehliu-Gară şi Drajna, judeţul Călăraşi. Traficul se desfăşoară doar pe calea 2 (Constanţa – Bucureşti), în ambele sensuri, pe câte o bandă de circulaţie.
Se menţin în continuare cu circulaţia oprită, din cauza afectării suprafeţei carosabile ca urmare a inundaţiilor din această vară, următoarele tronsoane de drumuri naţionale:
– DN 73D, între localităţile Boteni şi Suslăneşti, judeţul Argeş;
– DN 11B, în zona localităţii Cătruşa, judeţul Covasna;
– DN 2H, în localitatea Milişăuţi, pe podul de peste râul Suceava, judeţul Suceava;
– DN 2L, în localitatea Soveja, judeţul Vrancea.
Circulaţia feroviară pe secţia de cale ferată 403 Braşov – Întorsura Buzăului este de asemenea oprită pe raza localităţii Budila, din judeţul Braşov, după ce podul feroviar din localitate a fost afectat de viituri.