Viorica Dăncilă a discutat la Bruxelles despre situaţia din România
Publicat de Puiu Vulea, 27 septembrie 2018, 10:46
Premierul Viorica Dăncilă a discutat la Bruxelles cu liderii celor mai importante grupuri din Parlamentul European despre situaţia din România. Întâlnirile au avut loc în perspectiva dezbaterii din Parlamentul European de săptămâna viitoare privind protestul din 10 august, de la Bucureşti. Viorica Dăncilă a participat şi la reuniunea grupului Alianţei progresiste a socialiştilor şi democraţilor, unde a vorbit despre măsurile luate în plan economic şi social. Liderul Popularilor Europeni, Manfred Weber a postat pe contul său de Twitter, că se declară îngrijorat de situaţia din România, precizând că nu va negocia în privinţa respectării statului de drept. La rândul său, europarlamentarul PSD, Gabriela Zoană, a declarat că modalitatea în care premierul român a prezentat poziţia Executivului, cu fapte şi argumente, au fost de natură să-i lămurească pe partenerii europeni că Guvernul PSD ia decizii justificate, în concordanţă cu valorile europene.