Schimbare de look
Publicat de Cosmin Meca, 13 octombrie 2018, 08:30 / actualizat: 29 ianuarie 2021, 21:31
Nu ştiu dacă aţi observat, dar mi-am schimbat lookul. Mi-am subţiat mustaţa, mi-am scurtat perciunii, mi-am şters ochelarii… Mă rog, am făcut o serie de schimbări radicale în ceea ce priveşte ţinuta mea. Şi ştiţi de ce? N-o să mă credeţi, dar asta e – joc într-un film. Adică, dacă stau să mă gândesc bine şi, fără falsă modestie, pot să mă laud că joc în mai multe filme. Şi, normal, când joci în filme trebuie să ai mai multă grijă la vestimentaţia ta, la comportamentul tău, la o serie de detalii de care un om de rând nu este deloc conştient. Nici nu are cum! Trebuie să recunoaşteţi că una e să fii un tip comun, un anonim din mahala, un ins insipid, un oarecare şi alta e să joci în filme. Şi nu oricum! Şi nu în orice ipostază! Nu aşa să ai un rolişor de „duce tava” sau la grămadă, la haită, la mulţime, figuraţie… Nuuuu… Numai roluri principale! Unu şi-unu! Toate pe sprânceană.
Şi, credeţi-mă, fără nici un fel de repetiţii! La prima mână! Cum s-ar zice la prima strigare! Ce să fac – sunt talentat! Sunt cocă de talent.
Uite, de exemplu, pe fiecare 10 ale lunii filmez pentru Asociaţia de Proprietari. Eu joc rolul unui locatar care e îmbrăcat modest, în papuci şi plăteşte întreţinerea. Nu prea-mi place fiindcă ăştia au buget mic şi n-au decât o singură cameră.
Dar, pe fiecare 15 ale lunii filmez la o bancă. Mult mai multe camere. Eu, personajul principal, intru pe uşă, mă duc mândru la ghişeu, dau nişte bani şi buletinul, iau chitanţa şi ies. Mai puţin mândru. Aşa e scenariul!
Acum trebuie să plec! La filmări, bineînţeles, dar ce credeaţi! Aşa-s personalităţile! Am un lung-metraj pe corso, un spot publicitar la un semafor şi un documentar la un bancomat.
Este că v-am stârnit curiozitatea? Parcă-parcă ați dori să fim parteneri într-o peliculă, într-un spot, într-o scenă… Da, dar o să vă dezarmez definitiv numai spunându-vă că mie mi-au trebuit peste 28 de ani de intensă pregătire. Mai întâi, în ianuarie 1990 mi-am luat blugi pe care i-am purtat aproape 30 de ani fără întrerupere și, abia acum, au ajuns specific trendului: a dat Dumnezeu de s-au rupt buzunarele (și din față și din spate), s-au tocit manșetele și, slavă Ție, Sfinte Petre, s-au făcut niște găuroaie cât căldarea și în genunchi, dar, mai ales, scuzați!, prin dosuri!
In-su-fi-ci-ent! Am mai avut nevoie de unele mici retușuri: hair-stilista mea mi-a tras o creastă de cocoș alb-negru și color, cu dâre pe la urechi și tâmple, iar un vecin mi-a tras, după doi litri de țuică, cinci de vin și șapte beri, cu o șurubelniță autofiletantă, câte o piuliță inoxidabilă în urechi, nas, buric și în alte părți esențiale. Pe limbă am o șaibă plată din oțel zincat alb, DIN9021, M6x18x1,6 mm.
M-am bărbierit (singur-singurel) pe piept, mâini și picioare, am sustras, împotriva voinței ei personale, o bluziță din grandilopul soției, mi-am pus busuioc în păr și… gata celebritatea!
Mă pensez un pic, îmi dau cu un praf de fond de ten pe obrăjiori, îmi aranjez conturul buzelor cu un ruj adecvat și cam gata, v-am pupat, hai să mergem la filmat!
