Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Ştafeta Veteranilor va trece și prin Râmnicu Vâlcea

Radio România Oltenia

Publicat de Puiu Vulea, 12 octombrie 2018, 16:22

Ştafeta Veteranilor, eveniment aflat la cea de-a cincea ediţie, va trece luni, 15 octombrie, prin Râmnicu Vâlcea, participanţii fiind aşteptaţi la ora 17:00 în Scuarul Mircea cel Bătrân, unde vor fi întâmpinaţi de conducerea Primăriei şi de locuitori ai oraşului. Ştafeta Veteranilor 2018 este organizată de Asociaţia Voluntarilor „Invictus” şi este dedicată Zilei Armatei Române şi Centenarului Marii Uniri. Aproape 200 de alergători şi biciclişti vor parcurge peste 3.300 km în scopul promovării valorilor naţionale şi a respectului faţă de veteranii şi eroii României. Activitatea se desfăşoară până la 25 octombrie şi presupune purtarea unei ştafete, reprezentată de către o culoare a drapelului tricolor (albastru, galben şi roşu), pe trei trasee simbolice care au pornit din Timişoara, Tulcea şi Giurgiu şi se vor întâlni pe 25 octombrie, de Ziua Armatei Române, la Carei.

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au dispus revocarea măsurii controlului judiciar față de managerul Spitalului Căi Ferate Craiova
Regional vineri, 22 noiembrie 2024, 09:08

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au dispus revocarea măsurii controlului judiciar față de managerul Spitalului Căi Ferate Craiova

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au dispus revocarea măsurii controlului judiciar față de managerul Spitalului Căi Ferate...

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au dispus revocarea măsurii controlului judiciar față de managerul Spitalului Căi Ferate Craiova
Dolj: Casa poetului Alexandru Macedonski va fi reabilitată
Regional vineri, 22 noiembrie 2024, 09:00

Dolj: Casa poetului Alexandru Macedonski va fi reabilitată

Dolj: Casa poetului Alexandru Macedonski va fi...

Dolj: Casa poetului Alexandru Macedonski va fi reabilitată
Se fac ultimele pregătiri pe tronsonul 1 al Drumului Expres
Regional joi, 21 noiembrie 2024, 11:28

Se fac ultimele pregătiri pe tronsonul 1 al Drumului Expres

Se fac ultimele pregătiri pe tronsonul 1 al Drumului...

Se fac ultimele pregătiri pe tronsonul 1 al Drumului Expres
Sunt probleme din ce în ce mai mari în ceea ce privește lipsa cărbunelui din depozitele Complexului Energetic Oltenia
Regional joi, 21 noiembrie 2024, 09:35

Sunt probleme din ce în ce mai mari în ceea ce privește lipsa cărbunelui din depozitele Complexului Energetic Oltenia

Sunt probleme din ce în ce mai mari în ceea ce privește lipsa cărbunelui din depozitele Complexului Energetic...

Sunt probleme din ce în ce mai mari în ceea ce privește lipsa cărbunelui din depozitele Complexului Energetic Oltenia
Regional joi, 21 noiembrie 2024, 09:18

Târgu Jiu: Modernizare la UCB: Investiție de 520.000 lei în Cercetare

Târgu Jiu: Modernizare la UCB: Investiție de 520.000 lei în...

Târgu Jiu: Modernizare la UCB: Investiție de 520.000 lei în Cercetare
Regional joi, 21 noiembrie 2024, 08:45

Târgul de Crăciun de la Craiova poate fi votat ca destinaţie preferată de sărbători

Târgul de Crăciun de la Craiova poate fi votat ca destinaţie preferată de...

Târgul de Crăciun de la Craiova poate fi votat ca destinaţie preferată de sărbători
Regional joi, 21 noiembrie 2024, 08:34

Utilajele de deszăpezire acţionează deja în Vâlcea

Utilajele de deszăpezire acţionează deja în...

Utilajele de deszăpezire acţionează deja în Vâlcea
Regional miercuri, 20 noiembrie 2024, 17:56

Premiera spectacolului „Scrisori de dragoste” la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova

Premiera spectacolului „Scrisori de dragoste” la Teatrul Național „Marin Sorescu” din...

Premiera spectacolului „Scrisori de dragoste” la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova