Eroii căzuţi în luptele de la Predeal, comemoraţi pe Vârful Clăbucetul Taurului
Publicat de Cosmin Meca, 13 octombrie 2018, 20:30
Eroii români căzuţi în luptele de la Predeal, în timpul Primului Război Mondial, au fost comemoraţi, astăzi, pe Vârful Clăbucetul Taurului din Munţii Bucegi, aflat pe linia frontului Predeal-Azuga.
Participanţii la eveniment, cercetaşi, militari în rezervă, vânători de munte, oficialităţi locale, dar şi turişti au parcurs un traseu de doi kilometri şi jumătate cunoscut ca„Drumul Tunului”, din Azuga şi până în Vârful Clăbucetul Taurului, aflat la 1.520 de metri altitudine, unde au fost montate o cruce şi un panou informativ, pe care a fost arborat şi steagul României.
Bătălia de pe Valea Prahovei s-a desfăşurat între 9 şi 25 octombrie 1916 şi a fost una dintre cele mai grele confruntări ale armatei române din Primul Război Mondial, soldate cu grave pierderi de vieţi omeneşti.