Azi despre ieri – 17 noiembrie 2018
Publicat de Cosmin Meca, 17 noiembrie 2018, 02:03 / actualizat: 31 ianuarie 2021, 18:59
Sâmbătă, 17 noiembrie
Zile trecute – 320
Zile rămase – 45
Soarele răsare – 07.15
Soarele apune – 16.46
Zodia – Scorpion
Calendar ortodox – Sf. Ier. Grigorie Taumaturgul, ep. Neocezareei și Ghenadie, patriarhul Constantinopolului; Sf. Cuv. Lazăr Zugravul
Calendar catolic – Ss. Elisabeta a Ungariei, clg.**; Florin, pr.
Ziua de 17 noiembrie a fost declarată oficial Ziua Internațională a Studenților în anul 1941, de către Consiliul Internațional al Studenților, pentru a comemora evenimentele din 1939, desfășurate la Praga. Încă din anul 1939, ocupanții naziști din Cehoslovacia au suprimat, în Praga, o demonstrație a studenților de la Facultatea de Medicină din Universitatea Charles, ce marca momentul creării unei Republici Cehoslovace independente. În urma suprimării demonstrațiilor, nouă studenți au murit, iar peste 1.200 au fost trimiși în lagăre de concentrare.
-284 – Dioclețian este proclamat împărat de soldații săi.
-474 – Împăratul Leon al II-lea moare după o domnie de 10 luni. Este succedat de tatăl său, Zenon.
-1538 – Prima atestare documentară a aşezării Caracal, conţinută în actul emis de cancelaria lui Radu Vodă Paisie.
-1558 – Regina Elisabeta I urcă pe tronul Marii Britanii.
-1603 – Începe procesul lui sir Walter Raleigh, faimosul explorator și om de stat englez.
-1855 – Exploratorul britanic David Livingstone a devenit primul european care a văzut cascada Victoria, una dintre cele mai mari cascade din lume, aflată la granița actuală dintre Zambia și Zimbabwe.
-1869 – Este inaugurat Canalul Suez, după 10 ani de construcție, cale navigabilă ce traversează istmul Suez, unind Marea Mediterană cu Marea Roșie. Lung de 163 km și lat de 300 m în cel mai îngust punct, canalul permite trecerea în ambele direcții a navelor între Europa și Asia, fără să mai fie necesară înconjurarea Africii pe la vest. Înainte de deschiderea canalului în 1869, bunurile erau uneori transportate între Marea Mediterană și Marea Roșie pe pământ.
-1872 – Este înființată Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanța.
-1918 – Consfătuirea fruntașilor politici, membri ai Partidului Național și ai Partidului Social-Democrat, sub președinția lui Ștefan Cicio-Pop, la care se discută proiectul în opt puncte întocmit de Vasile Goldiș, Ștefan Cicio-Pop și Ioan Suciu, proiect ce conținea hotărârea de unire cu România.
-1918 – Apare, la București, săptămânal sau bisăptămânal „Socialismul”, organul Partidului Socialist și al Uniunii Sindicale.
-1922 – Fostul sultan otoman Mehmed al VI-lea pleacă în exil în Italia.
-1970 – Elton John participă la un concert la A&R Studios în New York, care mai târziu va deveni albumul „11-17-70”.
-1970 – Douglas Engelbart primește patentul pentru primul maus de calculator.
-1985 – Este ucis, prin tortură, în arestul securităţii, disidentul anticomunist Gheorghe Ursu. A fost denunţat la Securitate că ţine un jurnal de către două tinere îndoctrinate. I se face o percheziţie la domiciliu şi i se ridică 61 de caiete reprezentând însemnările zilnice pe perioada 1949-1984 şi alte manuscrise.
-1989 – Au loc manifestațiile anticomuniste ale studenților din Praga, care au marcat începutul Revoluției de catifea.
-1992 – La Bruxellles este parafat un acord prin care România obține statutul de asociat al Comunității Economice Europene.
-1996 – Are loc al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din România. Emil Constantinescu, președintele Convenției Democrate Române, obține 54,41% din voturi, devenind noul președinte al României.
-2000 – Alberto Fujimori este îndepărtat din funcția de președinte al Peru.
-2003 – Arnold Schwarzenegger devine Guvernatorul Californiei.
-2007 – Consiliul Fondator al Agenţiei Mondiale Antidoping (WADA) a adoptat la Conferinţa de la Madrid, noul Cod Mondial Antidoping.
Foto: Octavian Dobrișan
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.