Musical Bridges româno-american la Sala Radio
Publicat de Cosmin Meca, 24 octombrie 2018, 10:03
Musical Bridges se intitulează concertul care-i aduce la Bucureşti, pe baritonul american David Small şi pe pianista de origine română, Angela Drăghicescu. Marţi, 30 octombrie, de la ora 19:00 – Musical Bridgescreează punţi între culturile română şi americană: lucrări americane care vorbesc despre tradiţia cântecelor de peste ocean, un opus de George Enescu şi mai ales, un ciclu de trei cântece scrise de unul dintre cei mai apreciaţi compozitori americani contemporani, Dan Welcher, pe versuri de Eminescu, în limba română.
Chiar în prezenţa autorului, care va fi prezent la Sala Radio din Bucureşti, aceste trei cântece pe versuri de Eminescu vor fi prezentate în premieră absolută. Ce te legeni, codrule, Când însuşi glasul şi La steaua sunt poeziile eminesciene alese de Dan Welcher, care se declară entuziasmat de lirica lui Mihai Eminescu, pe care o compară, ca valoare, cu poeziile scrise de marii autori în limba engleză din secolul al XIX-lea. Cele trei cântece au fost compuse în 2018, fiind dedicate Centenarului României – un proiect inspirat lui Dan Welcher de pianista Angela Drăghicescu, formată în România, de 20 ani stabilită în Statele Unite ale Americii, o entuziastă promotoare a valorilor muzicale româneşti peste ocean.
Alături de acest veritabil cadou al Americii muzicale pentru România, la sărbătoarea Centenarului, în program figurează binecunoscutele 7 cântece op.15 de George Enescu pe versuri de Clément Marot, 2 cântece de Steven Mark Kohn, compozitor american născut în 1957, cu o carieră de invidiat în zona muzicii de scenă şi un ciclu de 5 lieduri semnate de compozitorul Lee Hoiby (1926-2011), în stilul lui Franz Schubert. Din creaţia lui Dan Welcher, Angela Drăghicescu va interpreta şi o piesă pentru pian solo.
Radio România Muzical înregistrează acest recital, pe care-l va difuza pe parcursul zilei de 1 decembrie.
Biletele pentru acest recital-eveniment sunt disponibile în reţeaua www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la casa de bilete a Sălii Radio din str. General Berthelot nr. 60-64.
Organizatori: Fundaţia Women Who Care şi Radio România Muzical. Parteneri: The University of Texas, Tecnoservice Equipment şi Institutul Fraţii Golescu.