Lucrări de spălare – igienizare a sursei de apă Marica
Publicat de Cosmin Meca, 6 noiembrie 2018, 16:00
Compania de Apă Oltenia informează utilizatorii serviciului public de alimentare cu apă potabilă că în perioada 6 noiembrie – 9 noiembrie 2018 vor fi efectuate lucrări de spălare – igienizare a sursei de apă Marica (Staţiile de apă Făcăi, Secui, Teasc, Bratovoeşti).
Lucrările nu vor afecta alimentarea cu apă potabilă a utilizatorilor din municipiul Craiova.
În perioada acestor lucrări se va întrerupe alimentarea cu apă potabilă a utilizatorilor de pe traseul aducţiunilor Marica şi Gioroc.
Din cauza manevrelor de golire şi umplere a sistemului public de alimentare cu apă potabilă, ocazional, se pot produce modificări ale calităţii apei potabile din punct de vedere al turbidităţii şi culorii. La apariţia acestor fenomene se va evita consumul de apă potabilă, până la limpezirea apei.