Bilanț tragic în California
Publicat de Liviu Goga, 17 noiembrie 2018, 08:57
Bilanțul oficial al incendiului din California – cel mai grav din istoria acestui stat american – a ajuns la 71 de morți, în timp ce numărul dispăruților depășește 1000 de persoanje, au anunțat autoritățile. Acestea precizează că majoritatea celor dispăruți sunt persoane în etate și că faptul că, momentan, nu se știe nimic despre ele nu înseamnă, neapărat, că li s-a întâmplat ceva. Associated Press notează că la un alt incendiu devastator din California, numărul dispăruților ajunsese la un moment dat la 2000 de persoane, însă în cele din urmă s-au înregistrat doar 44 de victime. Incendiul de vegetație izbucnit săptămâna trecută și de atunci a distrus peste 8800 de clădiri în zona localității Paradise, care a fost arsă aproape în întregime.