Violonistul Alexandru Tomescu a câştigat dreptul de a cânta, până în anul 2023, pe vioara Stradivarius Elder-Voicu
Publicat de Cosmin Meca, 1 decembrie 2018, 11:14
Violonistul Alexandru Tomescu a câştigat dreptul de a cânta, până în anul 2023, pe vioara Stradivarius Elder-Voicu, obiect de Patrimoniu Naţional, categoria Tezaur, în urma concursului organizat recent de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi Filarmonica „George Enescu”. Alexandru Tomescu – solist concertist al Orchestrelor Radio încă din 2002 – a evoluat pe scena studioului „Mihail Jora” de la Radio România, dar şi peste hotare, în turnee în Europa şi Asia – se precizează într-un comunicat, dat ieri publicităţii. Violonistul va continua în următoarea perioadă seria de concerte dedicate Centenarului Marii Uniri, atât în străinătate, cât şi în România.
La Bucureşti a avut loc, aseară, recepţia oferită de preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni, cu prilejul Zilei Naţionale a României. La eveniment au fost prezenţi politicieni, diplomaţi, personalităţi culturale şi reprezentanţi ai cultelor religioase. Cu acest prilej, şeful statului a susţinut o alocuţiune având ca temă centrală Centenarul Marii Uniri. El a vorbit despre patriotism şi despre rolul fiecărui român pentru viitorul ţării. Klaus Iohannis: