Urmărit general, depistat în Drobeta-Turnu Severin
Publicat de Puiu Vulea, 19 decembrie 2018, 14:46
Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinți – Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontieră Timişoara, au depistat şi predat autorităţilor competente un cetăţean sârb, urmărit general, care avea de executat o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani și șase luni, pentru săvârşirea de infracţiuni de contrabandă.
În data de 18.12.2018, în jurul orei 18.00, în baza unor informații deținute, poliţiştii de frontieră din cadrul Biroului de Prevenire și Combatere a Migrației Ilegale și Infracţionalităţii Transfrontaliere și Compartimentului Sprijin Operativ – Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinți, în cooperare cu lucrători din cadrul Serviciului Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, au organizat și desfășurat o acțiune de punere în aplicare a mandatului de executare a pedepsei închisorii eliberat la data de 13.12.2018 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin pe numele cetăţeanului sârb J.L. în vârstă de 41 de ani.
Acesta a fost depistat în timp ce cobora scările dintr-un imobil din municipiul Drobeta-Turnu Severin și nu s-a opus arestării. Persoana în cauză era căutată în vederea executării unei pedepse cu închisoarea de 3 ani și șase luni pentru săvârşirea de infracţiuni de contrabandă.
Bărbatul în cauză a fost predat unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinti, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.