Noua Lege a pensiilor urmează să intre în vigoare în acest an
Publicat de Puiu Vulea, 3 ianuarie 2019, 18:25
Anul acesta urmează să intre în vigoare noua Lege a pensiilor, adoptată de parlament în luna decembrie. Deocamdată, actul normativ a fost atacat de opoziţie la Curtea Constituţională pentru articolele care condiţionează dreptul la pensie al angajatului de achitarea de către angajator a contribuţiilor reţinute direct la sursă. Principala prevedere a legii, în forma actuală, stipulează că persoanele care au realizat cel puţin stagiul minim de cotizare de 15 ani beneficiază de pensie de asigurări sociale. Ministrul Muncii, Marius Budăi, a explicat, la Radio România Actualităţi, cum va creşte punctul de pensie:
Noua Lege a Pensiilor mai prevede că nevăzătorii şi persoanele cu handicap grav trebuie să realizeze o treime din stagiul complet de cotizare pentru a beneficia de pensie, iar femeile care au născut cel puţin trei copii şi i-au crescut până când au împlinit 16 ani, se vor pensiona mai devreme cu şase ani, însă numai la cerere.