Vâlcea: Fonduri europene pentru echipamente medicale în patru spitale
Publicat de Cosmin Meca, 7 ianuarie 2019, 18:30
Aproximativ 5 milioane de lei este suma pe care au primit-o, la începutul anului, unităţile spitaliceşti din judeţul Vâlcea, de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, pentru achiziţionarea, cu fonduri europene, de echipamente medicale şi alte dotări specifice, în scopul îmbunătăţirii serviciilor oferite de acestea în ambulatoriu şi în unităţile de primiri urgenţe, a anunţat conducerea Consiliului Judeţean.
Potrivit acesteia, fondurile au fost alocate în cadrul a două proiecte europene, finanţate prin Programul Operaţional Regional 2014 -2020 şi în care Consiliul Judeţean Vâlcea este partener alături de Ministerul Sănătăţii.
„Până la această dată, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a virat partenerilor vâlceni, în cele două proiecte, contravaloarea cererilor de rambursare (…) Este vorba de suma de 4.899.483 lei, din care 3.531.421 lei au revenit Spitalului Judeţean de Urgenţe Vâlcea, 367.033 lei Spitalului Orăşenesc Horezu, 93.108 lei Spitalului Municipal „Costache Nicolescu” Drăgăşani, 119.063 lei Spitalului de Pneumoftiziologie „Constantin Anastasatu” din Mihăeşti şi 788.858 lei unităţii administrativ-teritoriale judeţul Vâlcea”, se precizează într-un comunicat transmis de forul judeţean.
Totodată, la sfârşitul lunii decembrie, conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea a depus un proiect pentru atragerea de fonduri europene şi pentru reabilitarea şi dotarea ambulatoriului Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, valoarea acestuia fiind de circa 16 milioane de lei.
Sursa: agerpres.ro