Gorj: Tânără sub control judiciar, după ce a înşelat un italian
Publicat de Cosmin Meca, 10 ianuarie 2019, 18:00
Simona Daniela Mărgăian, o tânără de 32 de ani din comuna Scoarţa, judeţul Gorj, a fost reţinută pentru 24 de ore în cursul zilei de marţi, 8 ianuarie, fiind cercetată pentru înşelăciune. Femeia este acuzată de un bătrân din Italia că l-a înşelat cu aproape 800.000 de euro. Ancheta a început în vara anului trecut, după ce septuagenarul oficial a depus o plângere în România.
„Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus măsura preventivă a controlului judiciar cu privire la suspecta Simona Daniela Mărgăian, reţinută preventiv în cauză pentru 24 de ore. Suspecta este cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată cu consecinţe deosebit de grave”, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, Cristina Ciobanu.
Potrivit acesteia, în perioada mai 2015-septembrie 2017, folosindu-se de sentimentele de dragoste şi pasiune dezvoltate de partea civilă, cetăţeanul italian Francesco Thielo Alberto, în vârstă de 71 de ani la debutul relaţiei, pe baza unor promisiuni ferme şi repetate de stabilire a unor relaţii stabile specifice vieţii de cuplu, de întemeiere a unei familii, naşterea unor copii şi realizarea unor oportunităţi de afaceri, respectiv deschiderea unui salon de coafură mai întâi în Dubai şi apoi în Bucureşti, cu complicitatea altor persoane, suspecte de asemenea în cauză, a indus în eroare partea civilă, adică cetăţeanul italian, deposedându-l pe acesta de suma totală de 780.000 de euro.