Azi despre ieri – 18 ianuarie 2019
Publicat de Cosmin Meca, 18 ianuarie 2019, 02:03 / actualizat: 31 ianuarie 2021, 18:59
Vineri, 18 ianuarie
Zile trecute – 17
Zile rămase – 348
Soarele răsare – 07.47
Soarele apune – 17.05
Zodia – Capricorn
Calendar ortodox – Sf. Atanasie și Chiril, arhiepiscopii Alexandriei
Calendar catolic – Sf. Prisca, m.
-474 – Leon al II-lea în vârstă de șapte ani l-a succedat pe bunicul matern Leon I ca împărat al Imperiului Bizantin. Zece luni mai târziu a murit.
-1486 – Regele Henric al VII-lea al Angliei se căsătorește cu Elisabeta de Fork, fiica lui Eduard al IV-lea.
-1523 – Conchistadorul Francisco Pizzaro a înființat orașul Ciudad de los Reyes, actualul Lima, pentru a fi capitala pământurilor cucerite de el pentru Coroana Spaniei
-1733 – A fost adus la o grădină zoologică din Boston primul urs polar prezentat public vreodată în SUA.
-1778 – Exploratorul englez James Cook a ajuns aproape de Insulele Sandwich (Hawaii).
-1799 – Francezul Louis Robert primește brevetul pentru descoperirea sa din 1798, prima instalație de produs hârtie.
-1821 – Începutul Revoluției de la 1821. Marii boieri: Grigore Brâncoveanu, Grigore Ghica și Barbu Văcărescu, membri ai Comitetului de Oblăduire, dar și ai Eteriei, încheie o înțelegere cu Tudor Vladimirescu prin care îi făgăduiesc slugerului, să-i acorde tot sprijinul pentru ridicarea poporului la luptă.
-1844 – La Iași se joacă, în premieră, comedia lui Vasile Alecsandri „Iorgu de la Sadagura”, prima scriere dramatică originală a lui Alecsandri, considerată ca piatră de temelie a dramaturgiei românești.
-1847 – Franz Liszt concertează la Iași, în casa vistiernicului Alecu Balș, unde face cunoștință cu Vasile Alecsandri, Gheorghe Asachi, Costache Negri.
-1871 – Wilhelm I al Germaniei este proclamat primul împărat al Germaniei în Sala Oglinzilor de la Palatul Versailles (Franța) spre sfârșitul războiului franco-prusac. Imperiul este cunoscut sub numele de al doilea Reich al germanilor.
-1879 – La Teatrul Național din București are loc premiera comediei „O noapte furtunoasă”, de Ion Luca Caragiale, trecută în programul teatrului de Ion Ghica, director general al teatrelor. În distribuție: Grigore Manolescu, Ion Panu, Mihail Mateescu, Anicuța Popescu, Aristița Romanescu. Premiera a avut mare succes, dar autorul, ieșit pe scenă ca să primească aplauzele furtunoase dezlănțuite chiar după primul act, s-a auzit fluierat și huiduit de grupuri organizate la galerie. Despre ceea ce se întâmplase mărturisește chiar Caragiale: „Se răspândise vestea că piesa lovea în instituția Gărzii Cetățenești. Iar la a doua reprezentație, din 21 februarie, am fost iar fluierat, huiduit și amenințat, de o droaie de patrioți din Garda Civică, cu bătaia în piața Teatrului. Niște tineri ofițeri m-au scăpat de furia lor.” Acesta a fost motivul care a determinat conducerea Teatrului Național să scoată piesa din program. Protestul fusese organizat de un grup de pretinși moraliști, pentru acordarea unei satisfacții micii burghezii „ultragiate” de conținutul piesei. Și cu toate acestea, momentul a marcat începutul gloriei lui Caragiale, toate piesele pe care le-a prezentat mai târziu constituind cele mai mari succese ale teatrului românesc din secolul al XIX-lea.
-1887 – Lazăr Edeleanu reușește prima sinteză a amfetaminei la Universitatea Friedrich-Wilhelms. Prima universitate din Berlin, Alma Mater Berolinensis, a luat ființă în anul 1809, ea va fi denumită între anii 1828 – 1946 Friedrich-Wilhelms-Universität, iar din anul 1949 poartă numele de Humboldt-Universität zu Berlin.
-1911 – Americanul Elly, pilotând un avion „Curtis”, reușește prima aterizare pe o navă, cuirasatul „Pennsylvania”.
-1919 – A fost fondată compania Bentley Motors.
-1941 – În teritoriul Transilvaniei de Nord-Est, ocupat de Ungaria, în urma Dictatului de la Viena, s-a dispus, printr-o ordonanță, ca în toate actele de stare civilă numele românești să fie scrise cu grafie maghiară.
-1968 – Marin Sorescu publică piesa „Iona”.
-1990 – Decret-Lege CFSN, nr. 30, privind trecerea în proprietatea statului a patrimoniului fostului PCR.
-1997 – Exploratorul polar norvegian Børge Ousland reușește să traverseze pe jos, de unul singur, fără nici un ajutor, continentul antarctic, ajungând la baza neozeelandeza Scott de lângă Marea Ross Ousland. A plecat în expediție la 14 noiembrie 1996 din insula Berkner. În doua luni și patru zile a parcurs 2829 km.
-1999 – Are loc inaugurarea, la București, a Centrului de Formare Diplomatică și Relații Internaționale (CFDRI). În cuvântul de deschidere, ministrul de Externe Andrei Pleșu a precizat că școala este menită „să producă diplomați eficienți, funcționari al căror singur partid este România, după cum spunea un diplomat înainte de război”.
-2005 – Compania „Airbus” a lansat, la Toulouse, avionul A380, cel mai mare aparat de zbor din lume, destinat transportului civil.
-2009 – A încetat din viaţă, în urma unui accident rutier, poetul Grigore Vieru (n. 14 februarie 1935).
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.