World Radio Day
Publicat de Puiu Vulea, 13 februarie 2019, 11:10
”This is the United Nations calling the peoples of the world.”
Așa a început prima transmisie a Radioului ONU, cel care a fost creat printr-o rezoluție a Adunării Generale a ONU din 13 februarie 1946. Prin Rezoluția 13 se afirmă că „ONU nu poate atinge scopurile pentru care a fost creată, decât dacă popoarele lumii sunt pe deplin informate despre scopurile și activitățile sale ”.
Astăzi Radioul ONU produce emisiuni și știri pentru mai mult de 2000 de posturi de radio partenere din întreaga lume.
Antonio Guterres, Secretarul general al ONU :
„Radioul este un instrument puternic. Chiar și în acestă lume a comunicațiilor digitale, radioul reunește oamenii mai mult ca oricare altă platform media. Transmite infromații vitale și crește gradul de conștientizare asupra unor aspecte importante. Este o platformă interactivă și personală pe care oamenii își pot exprima părerile, îngrijorările și nemulțumirile.
Radioul poate crea o comunitate. Pentru Națiunile Unite, în special pentru operațiunile de menținere a păcii, radioul reprezintă cea mai importantă cale de a informa oamenii și de a le da putere celor afectați de războaie.
De ziua internațională a radioului trebuie să recunoaștem puterea pe care acesta o are de a promova dialogul, toleranța și pacea”.
Andrada Cojocaru.