Cadre medicale sancționate
Publicat de Puiu Vulea, 18 februarie 2019, 12:27 / actualizat: 30 ianuarie 2021, 11:57
Trei cadre medicale din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu vor avea salariile diminuate, după ce au ajuns în atenţia comisiei de cercetare disciplinară. Refuzul unui medic de a efectua o bronhoscopie unei paciente, dar şi imaginile revoltătoare din secţia de Psihiatrie, în care pacienţi aproape dezbrăcaţi sunt filmaţi şi încurajaţi să întreţină relaţii intime, spre amuzamentul angajaţilor, au şocat opinia publică. Tot în această secţie, doi asistenţi medicali au improvizat o frizerie în sala de mese a bolnavilor. Astfel, vor primi salarii mai mici medicul care a refuzat tratamentul unei paciente și cei doi asistenţi de la Secţia Psihiatrie, fotografiaţi în timp ce se tundeau în sala de mese a bolnavilor. Anchetele nu se opresc aici. Mai fac cercetări polițiștii, Colegiul Medicilor şi Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii.