380 de kg de carne confiscată de polițiștii din Olt
Publicat de Cosmin Meca, 18 februarie 2019, 18:30
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Olt au confiscat aproximativ 380 de kg de carne. Totodată, au aplicat șase sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 22.000 de lei.
La data de 17 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Olt au acţionat pe raza localităţilor Slatina şi Balş, pe linia prevenirii şi combaterii faptelor ilicite săvârşite în domeniul producerii şi comercializării cărnii şi produselor din carne.
Astfel, în urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice au depistat, la şase societăţi comerciale, aproximativ 380 de kg de carne diverse sortimente, care urma să fie comercializată şi care nu respecta normele sanitar-veterinare în ceea ce priveşte provenienţa, ambalarea şi depozitarea.
Din această cantitate, aproximativ 185 kg de carne erau achiziţionate din afara ţării, fără ca agentul economic respectiv să poată prezenta o declaraţie de conformitate pentru carnea achiziţionată în vederea comercializării.
Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii au aplicat şase sancţiuni contravenţionale în valoare de 22.000 de lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 12/1990 R, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite.
Totodată, cantitatea de aproximativ 380 kg de carne a fost confiscată şi predată unei unităţi specializate, în vederea neutralizării.