O nouă teorie privind originile lui Oumuamua: ”O navă trimisă către Pământ de o civilizaţie extraterestră”
Publicat de Cosmin Meca, 25 februarie 2019, 10:13
Oumuamua este un asteroid misterios considerat a fi primul obiect interstelar observat în Sistemul Solar. Un grup de specialişti consideră că aceasta ar putea fi o structură extraterestră ce este în căutarea semnelor existenţei vieţii.
Astronomii din cadrul Centrului pentru Astrofizică Harvard Smithsonian au analizat obiectul ce are forma unui trabuc şi o traiectorie ciudată, în timp ce trecea prin interiorul Sistemului Solar, în 2017. Conform Mail Online, ei au concluzionat că asteroidul straniu ar putea fi „un călător cu origini artificiale”.
În cadrul studiului este specificat că acceleraţia stranie a obiectului ar putea fi rezultatul radiaţiei solare ce propulsează vela gigantică a obiectului. Specialiştii au descoperit o velă ce are o grosime de doar o fracţie dintr-un milimetru (0,3-0,9 mm). Astfel de vele propulsate de radiaţiile solare au fost construite şi de oameni. „Putem lua în considerare originile artificiale, aşadar una dintre posibilităţi este ca Oumuamua să fie o velă ce pluteşte în spaţiu ca un deşeu ce a făcut parte dintr-un echipament tehnologic avansat”, au notat cercetătorii în studiu.
„Un scenariu mai exotic este reprezentat de faptul că Oumuamua este o întreagă navă operaţională trimisă intenţionat către Pământ de către o civilizaţie extraterestră”, au adăugat ei. O altă opţiune, ce ar explica lipsa comunicării sau lipsa oricărui semnal, este reprezentată de faptul că ar putea fi vorba despre „o epavă extraterestră”.
Profesorul Adraham Loeb, director al Institutului de Teorie şi Calcul Cambridge, a declarat că „Oumuamua poate fi primul caz al unei relicve artificiale ce a ajuns în Sistemul Solar din spaţiul interstelar. Oportunitatea stabileşte fundaţia unei noi frontiere a arheologiei din spaţiu. Descoperirea dovezilor deşeurilor spaţiale ce au origni artificiale ar furniza un răspuns afirmativ la o întrebare arzătoare: <<Suntem singuri?>>. Acest lucru ar putea avea un impact dramatic asupra culturii noastre şi ar adăuga o nouă perspectivă cosmică importanţei activităţii umane”.
Loeb a mai adăugat că Oumuamua ar putea fi şi o bucată activă a unei tehnologii extraterestre ce a venit să exploreze Sistemul Solar, în acelaşi mod în care noi încercăm să explorăm Alfa Centauri cu ajutorul tehnologiei Starshot şi a unora similare.
Oumuamua a fost depistat pe 19 octombrie 2017. Obiectul pare să fie lung şi subţire, precum o ţigară, cu o lungime de aproximativ 400 de metri şi o lăţime de doar 40 de metri. Astronomii au observat că acesta se roteşte în jurul axei sale, părând mai luminos atunci când este cu toată lungimea spre Pământ. Obiectul completează o astfel de rotaţie în 7,3 ore.