Certificate permanente de invaliditate (audio)
Publicat de Cosmin Meca, 28 februarie 2019, 16:30
Ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi, a anunţat azi la Arad, că urmează să fie emis un ordin prin care să existe posibilitatea eliberării de certificate permanente de încadrare în grad de handicap, în unele cazuri, cum ar fi cele ale persoanelor care au suferit amputaţii, astfel încât acestea să nu mai fie nevoite să se prezinte periodic la comisiile medicale de evaluare. La o întâlnire pe care a avut-o cu primari şi alţi reprezentanţi ai autorităţilor locale, dar şi cu oameni de afaceri, pentru discuţii pe marginea ultimelor măsuri luate de Guvern, Marius Budăi a apreciat că persoanele cu handicap sunt folosite în mod abuziv drept capital politic, de unii primari care reclamă că vor fi sistate ajutoarele şi indemnizaţiile numai pentru a lovi în Guvern:
Pe de altă parte, un raport publicat astăzi de comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, Dunja Mijatovic, arată că persoanele cu dizabilităţi nu sunt protejate cum trebuie în România şi recomandă autorităţilor să clarifice mandatele instituţiilor responsabile şi să lucreze mai strâns cu ONGurile din domeniu.